România – o destinaţie turistică variată şi accesibilă pentru turiştii ruşi

După o absenţa îndelungată a oricăror demersuri de promovare turistică a României în Sankt Petersburg, Kalinka şi Bibi Touring vorbesc agenţilor şi operatorilor turistici ruşi despre posibilităţile de călătorie în România.

Pe platforma oferită de Biroul de informare turistică Sankt Petersburg, Adrian Voican şi Andrei Vîlcovan au discutat cu reprezentanţii sectorului turistic din ”capitala nordului” a Rusiei despre România în general şi despre cele mai noi oferte comerciale pentru un concediu în stațiunile româneşti de la mare sau munte.

Iniţiativa Kalinka şi Bibi Touring a fost primită călduros, la eveniment au participat aproape 40 de agenţii şi operatori din Sankt Petersburg ce doreau să afle cât mai multe despre România, mai ales în condiţiile schimbărilor preferinţelor de călătorie ale turiştilor ruşi. Participanții au constantat nu numai că oraşele româneşti oferă o varietate impresionantă de opţiuni de odihnă, dar și că tarifele propuse sunt foarte competitive faţă de variantele clasice de odihnă precum Bulgaria, Georgia sau Grecia.

La prezentare s-au alăturat şi reprezentanţi ai companiei aeriene Aeroflot ce au povestit despre cursele regulate România – Rusia, dar şi despre potenţialul de dezvoltare a unei curse Sankt Petersburg – Constanța.

Importanţa acestei prezentări înainte de toate constă în unicitatea ei. România din varii factori a fost timp de mulţi ani absenţă de pe scena culturală, economică şi turistică din Sankt Petersburg, de aceea acest demers s-a remarcat imediat în sfera turistică profesională a Sankt-Petersburgului. Evenimentul se încadrează în calendarul de evenimente stabilit de Kalinka şi Asociaţia Litoral Delta Dunării în martie privind promovarea turistică a României în Rusia.

Pentru mai multe detalii:
info@kalinka-travel.com

Visa Kalinka