Kalinka Travel la Târgul de Turism al României 2017

Echipa agenției Kalinka a împărțit pliante, a oferit consultări turistice și a fost încântată să prezinte cele mai noi oferte ale destinției Rusia pentru anul 2017. În cadrul agenției de primâvară a Târgului de Turism al României, agenția Kalinka a fost singurul participant din Federația Rusă.

Agenția și produsele turistice ale agenției Kalinka au fost primite cu deosebită căldură din partea publicului și s-au bucurat de atenția nu numai a turiștilor, dar și a altor agenții turistice, operatori turistici, organe turistice locale sau naționale și chiar reprezentanțe diplomatice ce au susținut activitatea agenției.Cu această ocazie să mulțumim tuturor vizitatorilor noștri la stand, atât turiștilor cât și partenerilor. Ne-a făcut plăcere să vă cunoaștem, să vă răspundem la întrebări și să discutăm despre oportunități de colaborare.

Concluziile în urma participării sunt că Rusia este o destinație atractivă, dar și faptul că agenții și operatorii turistici din România simt nevoia unui partener local din Rusia care să comunice mai ușor și care să înțeleagă specificul turistului român. Suntem de acord cu această poziție, de aceea, misiunea agenției Kalinka este de a oferi servicii turistice de calitate în Rusia, exclusiv pentru turiștii din România.

Participarea la Romexo lansează campania de promovare a agenției ce se va desfășura în București, Moscova și Sankt Petersburg.

Visa Kalinka